dinvremeainorogilor.wordpress.com
Dimineața, după sânzâiene… | Din Vremea Inorogilor
https://dinvremeainorogilor.wordpress.com/2012/06/26/dimineata-dupa-sanzaiene
A fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost…. La povesti cu OAMENI mari…. Dimineața, după sânzâiene…. Chiar dacă am terminat numărătoarea celor 366 de zile frumoase, tulburătoare, pline de vise și alei de demult, locuri cu parfum, castele și palate, mă simt din nou copil. De fiecare dată când mai adaug un inel verdelui meu, mă simt copil. Dimineața adusă de sânzâiene va fi mereu miraculoasă mie. Este o zi cu totul deosebită. Și este a mea. O nouă amprentă pe sufletu-mi văratic. Enter your comment here.
pentrunichita.wordpress.com
Poezii | Pentru Nichita
https://pentrunichita.wordpress.com/poezii
Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a. Mă repeta: eu nu prea cred că există. Poeţi, cred că există poezie. 8211; Nichita Stănescu,. Publicat on martie 6, 2009 at 9:22 am Comentariile sunt închise pentru Poezii. O viziune a sentimentelor (1964). Dreptul la timp (1965). Oul și sfera (1967). Un pământ numit România (1969). În dulcele stil clasic (1970). Belgradul în cinci prieteni (1971). Noduri și semne (1982). Își aduc aminte…. Cei ce merită a fi uitați. Mulțumiri sau Cartea de Onoare.
dinvremeainorogilor.wordpress.com
Ultimul Inorog. Noua înființare. | Din Vremea Inorogilor
https://dinvremeainorogilor.wordpress.com/2013/05/30/ultimul-inorog-noua-infiintare
A fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost…. La povesti cu OAMENI mari…. Ultimul Inorog. Noua înființare. Tot eu. Tot tu. Același corn. Aștepându-ți minunea înființării, te cuprindem amândoi dincolo de gând, de lume, de suflet. Avem povești de povestit. Eu ți-am chemat marea, ți-am pregătit o iapă neagră înpintenată, și luna plină. El ți-a adunat toate sunetele lumii, brațe de cățărat și jocuri cu păpădii. Până atunci… mai e puțin. Până atunci… somn cu fluturi. Tot eu. Tot tu. Același vis.
dinvremeainorogilor.wordpress.com
Inorogul | Din Vremea Inorogilor
https://dinvremeainorogilor.wordpress.com/author/dinvremeainorogilor
A fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost…. La povesti cu OAMENI mari…. Ultimul Inorog. Noua înființare. Tot eu. Tot tu. Același corn. Aștepându-ți minunea înființării, te cuprindem amândoi dincolo de gând, de lume, de suflet. Avem povești de povestit. Eu ți-am chemat marea, ți-am pregătit o iapă neagră înpintenată, și luna plină. El ți-a adunat toate sunetele lumii, brațe de cățărat și jocuri cu păpădii. Până atunci… mai e puțin. Până atunci… somn cu fluturi. Tot eu. Tot tu. Același vis. Chiar dac...
dinvremeainorogilor.wordpress.com
La povesti cu OAMENI mari… | Din Vremea Inorogilor
https://dinvremeainorogilor.wordpress.com/la-povesti-cu-oameni-mari
A fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost…. La povesti cu OAMENI mari…. La povesti cu OAMENI mari…. De vorba cu… Misha Katz (dirijor), Dan Grigore (pianist), “Oastea lui Don Quijote” (Tudor Gheorghe si alti actori ai Teatrului National “Marin Sorescu” din Craiova) si Aurora Speranta Cernitu (pictorita). Leave a Reply Cancel reply. Enter your comment here. Fill in your details below or click an icon to log in:. Email (Address never made public). Notify me of new comments via email.
pentrunichita.wordpress.com
NEPUBLICATE (în volum) | Pentru Nichita
https://pentrunichita.wordpress.com/poezii/nepublicate-in-volum
Amurgul ca o rouă, încondeiază-n sânge. Uscate brațe lungi, ca un sărut amarnic. Zadarnic stau pe banca grea de piatră. Iubita-mi și-a uitat gropițele-n obraji…. Nețărmuritul împietrit mă înfioară,. Iar liniștea ca un ecou. Se frânge-n țărmuri,. Doar sălciile-și plâng șuvițele de ceară. În cenușiul lacului rămat în sticlă. Și bolta nouroasă se încruntă-n lac. Pe lâng’aleea decoltată-un șir de plopi. Își moaie frunțile-n străfundul. Spre unde dinspre toamnă apa a secat…. Frunzișul ruginit de-acum un an.
dinvremeainorogilor.wordpress.com
Mă recunoști? | Din Vremea Inorogilor
https://dinvremeainorogilor.wordpress.com/2013/03/11/688
A fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost…. La povesti cu OAMENI mari…. Am fost un crai. Demult… în urmă cu 6 vieți. Toate 6. Am purtat războaie. Așa te-am cunoscut prima oară. Încălecat pe un cal alb. Un semnal. Arcașii. Săgeți șuierau în șuvițe. Te-am învins. Te-am luat prizonier. Mândru înaripat. Am fost magician. Transformam vertebre în aripi și zburam deasupra cuibului de cuci. Mi-ai oferit un argint în schimbul unui vis. Ai adormit. Ți-am deșirat destinul. Dimineața, după sânzâiene…. Notify m...
pentrunichita.wordpress.com
Un pământ numit România (1969) | Pentru Nichita
https://pentrunichita.wordpress.com/poezii/un-pamant-numit-romania-1969
Un pământ numit România (1969). Un aer istoric înconjoară. Încă se mai pot auzi corzile vibrând. Ale arcurilor de bronz,. Azvârlind din grote săgețile de foc. Mai jos, spre dealuri, spre vii. Mă gândesc la bătrânul preot Deceneu,. Și-un ger de ianuarie. Îmi îngheață vinu-n pahar. Aș vrea să ningă, să mă ningă pe față. Ca niște schelete albe ale apei. Mă gândesc la gloria Carpaților,. În care armate străine au fost înfrânte. Un aer istoric înconjoară. Și sunt aproape, și sunt departe,. Între două stânci,.
pentrunichita.wordpress.com
Oul și sfera (1967) | Pentru Nichita
https://pentrunichita.wordpress.com/poezii/oul-si-sfera-1967
Oul și sfera (1967). Zvârlire de obiecte prin aer către Nord,. De brațe inutile, de avioane rupte. În crivățul pe care îl încord. Ca pe un arc menit să lupte. La gheață, și la urși. Le facem iceberguri, ori fum ieșind din iurte,. Torenți în atârnare și necurși. Sau piramide boante, scurte. Sub care-n loc de Ka Nefer Nefer. Mumificăm un pește flămânzit. Lăsat să fie nins, în zodia de fier. În care ne-am născut și ne-am iubit. O, totul se azvârle spre Nord, să facă loc. Inima se varsă printre coaste,.
pentrunichita.wordpress.com
INEDITE | Pentru Nichita
https://pentrunichita.wordpress.com/poezii/inedite
Era adânc, era tăcut,. Picau pe jos andante. Foiri de foi, când între noi. L-am rechemat pe Dante. Eram absurd și spălăcit. Și, lighioană dragă,. De ghidușari zburau bondari. Zbenguitori, în șagă. Era o broască lângă lac. Micuță și țestoasă,. Un stâlp de lemn și telegraf,. Vroia scâncind, acasă. Și becul a rămas stingher,. Trecu în gând, pe lângă noi,. Ceva micuț de tot și viu. S-a strâns în carapace,. Năsucă, ai strâmbat din glas. Și-ai zis că nu îți place. Aruncă-ți văpăile negre din gene. Ori poate me...
